duminică, 10 iunie 2012

Păi a cam trecut ceva vreme decând nu am mai postat nimic pe aici, sau și mai exact decând nu am mai deschis laptopul personal, dovadă și praful care s-a așternut liniștit și nebăgat în seamă. 
Nu vreau sa transform acest moment într-unul de plângere de milă, însă cumva natural timpul pare sa treacă mult mai repede decât o făcea până acum.
E cumva trist pentru ca atunci când ai timp nu ai și resursele necesare care sa-ți permită să-ți faci planuri pentru timpul liber, iar atunci când resursele materiale nu mai sunt neapărat o problemă timpul liber devine cumva o utopie. Și atunci începi să te intrebi dacă nu cumva existența nu presupune o serie fără sfârșit de compromisuri și alegeri mai mult au mai puțin fericite.
Veți spune de unde a venit acest subiect și de ce acum, mai ales pentru faptul că deschide după foarte mult timp seria postărilor. Păi dacă aș spune că în aproximativ o lună voi intra în concediu, dar nu am nici cea mai mică idee ce voi face pentru că nu am avut timp să să mă gândesc la asta sau să planific ceva veți spune că întotdeauna se găsește ceva de făcut. Asta nu s-a aplicat aproape niciodată în cazul meu. Și ce te faci când nu ai cu cine să-ți faci planuri pentru că toți cei din jurul tău par a ști demult ce vor face vara asta și nu se suprapune deloc cu perioada sau genul de plan care te-ar putea include și pe tine. Societatea pare să impună cumva existența în cuplu.Și ce te faci dacă nu faci parte dintr-unul. Veți spune că există întotdeauna ieșiri între prieteni, însă exemplele din "Sex and the City" nu sunt tocmai realiste sau dacă există sunt cumva reduse nmeric.
Azi nu este o zi bună pentru bilanțuri așa cî o să ma opresc aici în speranța că am fost pe de-a întregul penibilă.

O vară frumoasă și răcoroasă vă doresc tuturor, aici sau prin New York (distracție plăcută în orașul care nu doarme niciodată :) ).

0 comentarii: